duminică, 21 iunie 2015

Ce așteptări aveți de la viitorul guvern liberal? (II)



Asteptam, in fiecare zi a vietii noastre, o schimbare. Uneori ne intrebam de ce. Ei bine, eu cred ca ceva ce vine pe neasteptate si reprezinta o noutate, dar pozitiva, nu poate fi decat ceva constructiv, care  ne indreapta spre progres si cunoastere, spre noi experiențe.
Astfel ma gandeam eu, într-o zi, cam ce am putea astepta de la guvernul liberal in materie de educatie. Asistăm, în continuare, la paleta de evenimente educative, sperand sa se intample ceea ce noi, cadrele didactice ne-am dori. Uneori,insa, avem senzatia ca cineva, acolo sus, a uitat sa ne intinda o mana de ajutor. Poate pentru ca se lupta contra orei de religie? Cu toate astea, sunt sigura ca exista persoane care ar putea aduce imbunatatiri sistemului de invatamant.
Cand am fost intrebata ce asteptari as avea de la guvernul liberal in materie de educatie  m-am gandit imediat la aerisirea curriculei scolare, la schimbarea manualelor, care azi sunt aprobate, dar in realitate, la unele materii, acestea nu se mai tiparesc de 2 ani.
Ceea ce lipseste azi si asteptam, cu ardoare sa reinvie, necesare fiind pretutindeni, sunt respectul si consideratia. In ziua de azi suntem criticati, la fiecare colt, de catre diverse posturi de televiziune, apoi de parinti si elevi. Ba furam bani de la edituri, ba hartuim copii, alteori suntem chiar batausi. Exista unele elemente, exceptii de la regula, care nu intruchipeaza portretul perfect al unui profesor, dar oare in Parlament sau in alte domenii de activitate nu se fura, nu exista hartuiri? Peste tot sunt astfel de cazuri, doar ca la noi se cauta cu lumanarea un vinovat. De ce? Poate pentru a explica de ce salariile noastre nu merita a fi marite.
Ma intreb, insa, de ce ne-am rusina TOTI pentru ce face UNUL ? De ce suntem pusi la zid, iar parintii au pierdut increderea de a ne incredinta copiii? Eu socotesc ca un cadru didactic este o foarte importanta persoana in societate, deoarece el slefuieste bucatica de diamant, pe care o transforma intr-o piatra pretioasa, a carei stralucire se regaseste in toate medaliile de  la diferite competitii si concursuri scolare internationale.  Ei bine,astept de la guvernul liberal recunoasterea ca atare  a valorii cadrului didactic, gratie masurilor luate, care sa respire incredere, stima si pretuire, astfel incat familiile elevilor sa se indrepte, cu o alta viziune si impresie, catre scoala unde-si lasa copiii.
Apoi, avandu-i pe elevi in fata ochilor, mi-as dori ca ghiozdanele lor sa nu mai cantareasca intre 6-10 kg., distrugandu-le coloana. E necesar oare ca ei sa care atatea carti si caiete? Oare nu exista o alta modalitate de a reface legea educatiei, astfel incat sanatatea copiilor sa nu fie afectata? Mai putine materii in orar, posibilitatea de a accesa internetul  pentru mai multe informatii.
Sigur ca, respectul pleaca si de la formula salariala. Este mai mult decat necesar ca sa fie crescute retributiile personale, pentru că profesorul lucreaza mai mult de 8 ore/zi. El isi pregateste cursurile, apoi le sustine, corecteaza teste si lucrari, pregateste elevii pentru olimpiade si concursuri. Iata o alta asteptare, de mult dorita: alinierea salariilor profesorilor romani la nivelul celor europene, astfel incat, atunci cand participam la un proiect, sa nu ne fie rusine sa afirmam cat primim in Romania pentru munca prestata la scoala.
Revenind la aerisirea curriculei scolare si la asigurarea manualelor gratuite, care sa soseasca la timp,pe bancile  scolare, ma gandesc si la refacerea orarelor, astfel incat copiii sa nu mai ajunga noaptea acasa. Banci exista peste tot,baruri si restaurante la fel. De  ce nu s-ar construi si dota mai multe scoli, ca elevii sa poata invata la lumina zilei, eventual într-un singur schimb?
Si, pentru ca pregatirea cadrelor didactice sa se desfasoare la nivelul cel mai ridicat, ar fi bine ca toate cursurile  de perfectionare sa fie susținute financiar , cel putin 70%, de govern. Astfel profesorii nu se vor mai retrage de la cursuri, gandindu-se ca nu au posibilitatea  de a le achita. O alta solutie, mai economica, ar fi desfasurarea acestora on-line, desi  unele au mare nevoie de sistemul face-to-face. Cert este ca oamenii doresc sa se perfectioneze, dar nu-i ajuta salariile. Asa se intampla  si cu procurarea materialelor de care au mare nevoie. Si aici era binevenita acea suma, pe care cadrele didactice o primeau pentru achizitionarea de carti si material necesare la clasa, care ulterior a disparut.
Consider ca guvernul ar trebui sa doteze scolile, astfel incat dirigintii sa nu mai fie nevoiti sa stranga bani pentru achizitionarea de creta,vmarkere,vbureti,vsolutie de sters tabla, toner pentru  imprimanta, hartie igienica. De ce oare acestea nu pot fi asigurate de primarii sau alte organe care reprezinta  educatia? Scolile au nevoie de dotare cu banci, scaune si orice alt tip de materiale necesare procesului de predare-invatare-evaluare. Calculatoarele lipsesc din unele scoli, iar in altele ele exista, dar sunt asa de vechi, ca  de abia functioneaza. Elevilor li se cer abilitati digitale, dar uneori, unii nu au, nici acasa, nici la scoala un calculator functional la care sa invete. Se uita faptul ca acele clase foarte bune,” spuma” , sunt asa gratie faptului ca parintii investesc in dotarea lor cu tot ceea ce le trebuie elevilor, ca sa progreseze. Cei care nu au, fie se limiteaza sa studieze cu ce au la indemana, fie pleaca sa faca meditatii la diverse centre private, care sunt bine dotate. Dar ne aflam intr-un moment in care parintii s-au saturat sa tot ofere acesti bani si prefera, din start, unele scoli private, unde platesc o taxa, dar stiu ca copiii lor au de toate. Unde va ajunge invatamantul public, in acest caz?
Ce sa spunem apoi de lipsa tichetelor de masa si chiar de pauza efectiva, dedicata consumarii unui sandvis, in liniste? De ce nu am primi și noi, profesori și elevi, o masa caldă, așa cum există în școlile din Occident? Sporadic au aparut niste vouchere de sarbatori, dupa care au disparut si acestea. Am senzatia, uneori, ca cei de la conducere nu au iubit mult scoala si parca ar cauta sa se razbune, in fel si chip, pentru ce or fi patimit ei candva.
Cert este ca toti avem asteptari de la guvernul liberal. Mereu sperăm ca sistemul de educatie va fi pus la punct, iar imbunatatirile sa se faca printr-un dialog transparent cu noi, profesorii. Sperăm că  guvernul liberal ne va oferi libertatea de a ne spune cuvantul.

Ce așteptări aveți de la viitorul guvern liberal?



Această întrebare am lansat-o în week-end ca temă de reflecție pentru colegii mei din Comisia pentru educație și cercetare a Organizației PNL sector 5. 
Un raspuns a fost transmis de Adelina Ștefania Vîlcu:

In ultimii aproape 10 ani am vazut cum meseria de dascal – in acceptiunea ei larga-
s-a deprofesionalizat.
S-a pierdut pe imagine si, implicit, pe credibilitate. Sunt cunoscute publicului slabiciunile si erorile personale ale unor manageri si, din pacate, ale membrilor corpului didactic.
Mass-media a promovat noile valori ale societatii globalizante prin care tinerii au fost incurajati in falsa idee ca pot obtine un confort material rapid fara un efort intelectual sustinut pe termen mediu sau lung.
Reprezentanti de prim rang din domeniul politic au contribuit la minimizarea importantei acestei meserii intr-o societate europeana bazata pe principiul life long learning, exprimandu-si frustrarile personale in legatura cu scoala romaneasca.
Nu in ultimul rand, scaderea calitatii vietii a transformat meseria de dascal intr-o optiune deloc atractiva pentru resursa umana existenta pe piata si, pe de alta parte, in interiorul sistemului, deprecierea calitativa a procesului de predare-invatare-evaluare isi are cauza in decalajul insurmontabil dintre realitatea cotidiana a corpului didactic romanesc in ansamblul lui si standardele de viata ale corpului didactic european din care face parte.

Ce asteptam de la guvernarea liberala in domeniul educatiei?
Un cadru legal si parghii de decizie si control care sa permita profesionalizarea meseriei de dascal  si care sa o aduca mai aproape de proiectul de viata al colegilor nostri mai tineri si a celor din generatia mea (35-45 ani).

In Programul de guvernare propus de PNL, in capitolul Educatie, sunt foarte bine subliniate directiile care trebuie consolidate si dezvoltate pentru continuarea procesului de descentralizare si debirocratizare a sistemului de invatamant. Printre acestea am dori sa subliniem importanta catorva aspecte.
Controlul extern realizat de comisii la nivelul Parlamentului, Ministerului Educatiei si Cercetarii Stiintifice, Inspectoratelor scolare ramane o componenta necesara, cu caracter permanent in sistemul de invatamant romanesc. Este necesar sa se elaboreze o serie de criterii de masurare cantitativa si calitativa conform specificului institutiilor de invatamant-de stat, privat, filiere tehnologice, teoretice, colegii nationale- care sa fie aplicate periodic, coerent, la nivelul institutiilor de invatamant si in baza carora o data la 5 ani sa se realizeze un clasament al institutiilor de invatamant la nivel de judet, municipiu, regiune, tara. Credem ca acest lucru va stimula competitia inter-institutionala si va pune in valoare competentele manageriale si profesionale.
Asigurarea infrastructurii, prin aceasta intelegand nu numai spatii adecvate derularii activitatilor didactice dar si accesul la noile tehnologii si utilizarea ca practica curenta la clasa, este o conditie de bun-simt. Nu rare sunt cazurile in care, chiar in zona urbana, suntem in imposibilitatea de a ne desfasura o secventa didactica pentru ca accesul la Internet este mai mult decat greoi sau ne lipsesc calculatoarele, si, mai rau, le avem ca mobilier. Credem ca fondurile europene coroborate cu cele ale comunitatii locale vor corecta acest aspect.
Curriculum-ul national diferentiat pe filiere si specializari precum si sustinerea diferentiata a examenului de Bacalaureat este o realitate spre care ne indreapta piata muncii si nevoile de dezvoltare personala ale tinerilor.
Debirocratizarea  dascalului este mai mult decat necesara. Nu avem de ce sa-l transformam intr-un functionar. Consideram ca prezenta unui catalog, a unei condici, a planificarilor semestriale si anuale,  a fiselor de progres scolar pentru fiecare elev si la nivel de clasa, prin care orice cadru didactic ajunge sa constientizeze si sa regleze procesul de predare-invatare-evaluare si sa raspunda nevoilor de invatare ale fiecarui elev pe care il formeaza, un raport trimestrial individual bazat pe documente justificative din portofoliul personal si fisa de autoevaluare individuala la sfarsitul anului scolar sunt singurele documente necesare cadrului didactic.
Un concept remarcabil este asigurarea echitatii profesionale. Criteriul competentei trebuie sa aiba intaietate in fata oricaror altor criterii: varsta, vechime, origine, mediu de viata (rural/orasenesc), statut social, sau, din pacate, nepotism, favoritism etc.
Rezultatele profesionale obtinute in formare si perfectionare personala, rezultatele cu elevii de la clasa, foaia de parcurs a elevilor formati de profesor/dascal sunt factori decisivi care il recomanda in obtinerea motivarii financiare prin salariu, gradatie de merit, coeficient salarial modificat logaritmic si in evolutia carierei. Am aduce un amendament art. 253 spunand ca titularizarea la nivelul unitatii de invatamant ar fi recomandat sa se faca dupa o perioada de cel putin 3-4 ani de activitate in acea unitate scolara si cu acordul unanim al CP, pentru ca fiecare meserie isi are etapa ei de ucenicie si pentru ca acum, lucrurile nu se inatampla astfel.

Consideram ca toate aceste aspecte pot participa la profesionalizarea meseriei de dascal prin intermediul careia se formeaza si orienteaza creiere, ceea ce solicita o mare responsabilitate si un registru specific de discutie in comparatie cu alte profesii din Nomenclatorul ocupatiilor din Romania.

miercuri, 10 iunie 2015

REVOLUŢIA GÂNDIRII




            Astă seară am aflat că mitingul planificat pentru vineri dimineaţă în jurul parlamentului a fost contramandat la sugestia domnului preşedinte Mircea Ionescu-Quintus, ca un semn al înţelepciunii ilustrului nostru înnaintaş liberal care a sesizat şi semnalat, alături de alţi membrii din conducerea PNL, pericolul şi capcana întinsă de PSD cu această ocazie. Mi-au revenit în memorie momentele de groază desfăşurate în jurul Universităţii când românii au fost incitaţi şi folosiţi împotriva românilor, pentru scopul meschin al manipulării politice. Astazi am trecut pe lângă un asemenea moment, când prin dorinţa unui premier aflat la marginea prăpastiei, România putea intra într-un conflict fraticid între oameni care nu au altă vină decât o apartenenţă politică diferită.
            Astă seară am vrut să scriu despre rolul şi locul intelectualului român, al profesorului din universitate, în societatea românească. Însă, în ultimul moment, am avut această revelaţie a depăşirii unui moment pe care puţine persoane l-au sesizat cu atâta înţelepciune şi măiestrie precum domnul preşedinte Quintus. Încă o dovadă că PNL este un partid blagoslovit cu oameni de mare calibru, cu adevăraţi politicieni, cu oameni înţelepţi care chiar cu preţul jignirilor venite din partea adversarilor politici aleg să demonstreze cu adevărat că „cei mai înţelepţi cedează”. Am urmărit discursul domnului copreşedinte Blaga care a explicat celor interesaţi să audă şi să înţeleagă, faptul că aducând împreună două mase majore de oameni cu idei politice, dacă nu chiar contrare, măcar diferite, reprezintă un mare pericol pentru stabilitatea socială a Bucureştiului. Într-adevăr, şansa ca la mitingul planificat pentru vineri dimineaţa să apară conflicte şi acte de violenţă ca rezultat al provocărilor celor „10.000 de oameni pe care noi (P.S.D. n.n.) îi putem scoate în stradă” cum spunea premierul Ponta, era foarte mare. Partidul Naţional Liberal, prin liderii săi, a văzut acest pericol şi a decis. A decis ca cel mai înţelept să cedeze, indiferent de părerile altora. Ideea de bază este aceea că oamenii sunt mult mai importanţi decât confruntarea politică, fie ea şi pe deplin justificată, avându-se în vedere moţiunea ce va fi votată vineri.
            Am stat şi m-am gândit la această decizie. Dacă la prima vedere cineva ar putea spune că liberalilor le este frică de o confruntare faţă în faţă cu stânga pesedistă, în realitate, decizia liderilor noştri ascunde un raţionament mult mai profund decât simpla relaţionare cu puterea. Gestul liderilor noştri mi-a adus aminte, pentru o secundă, de pasajul din Biblie în care Mântuitorul Hristos vorbeşte despre pilda întoarcerii şi a celuilalt obraz. Şi nu e vorba de o acceptare a situaţiei, aşa cum ar părea la prima vedere, ci de înţelepciunea omului care înţelege gravitatea unui gest al unui guvern şi al unui premier dispus să facă orice pentru a călca în picioare opoziţia, pentru a-i băga pumnul în gură şi a înăbuşi discursul democratic al oamenilor care se opun acestui guvern care nu mai reprezintă România, nu mai reprezintă poporul român. M-am bucurat pentru că am înţeles că orice s-ar întâmpla Partidul Naţional Liberal nu va jertfi oamenii, indiferent cine sunt ei, susţinători sau opozanţi, pentru ideea de a rămâne la putere sau a ajunge la putere cu orice preţ, indiferent de cost. Si asta este cea mai profundă dovadă a înţelepciunii politice pe care un partid o poate avea şi de care poate da dovadă în astfel de vremuri de grea încercare. Mă bucură faptul că prin astfel de decizii Partidul Naţional Liberal dă dovada unei maturităţi politice demne de istoria sa de 140 de ani. Dă dovadă de maturitatea politică pe care trebuie s-o aibă un partid pregătit să vină la guvernare, să schimbe destinul acestei ţări şi să redea demnitatea umană a românilor săi. Sunt bucuros când văd că acest partid se pregăteşte în cel mai serios mod posibil, în practică, nu prin vorbe, pentru marea schimbare în politica românească. Spun asta pentru că tocmai în această perioadă Partidul Naţional Liberal, în cadrul proiectului „Cariera liberală” a demarat un amplu proces de restructurare a propriilor efective politice, de selecţie draconică a resursei umane pe care se va baza în desfăşurarea guvernării. Un astfel de proiect demonstrează că principiile democratice de selecţie a cadrelor pentru toate poziţiile şi funcţiile din partid şi din structurile executive ce vor fi deţinute după preluarea puterii funcţionează cu adevărat. Sunt două dovezi ale faptului că PNL a demarat deja „revoluţia gândirii”, a trecerii la un nou nivel de practicare a politicii, a politicii adevărate, în care politicianul este slujitorul poporului şi nu asupritorul lui. Este o transformare fundamentală care pregăteşte un nou tip de politică, o politică făcută cu oameni noi, care pun înaintea interesului personal sau de grup, interesul naţional, al semenilor lor, al partidului şi al oamenilor care trăiesc pe aceste meleaguri. O astfel de schimbare nu se poate face cu politicieni, fie ei si prim-miniștrii care „aduc 10.000 de oameni în stradă” pentru a-i speria pe cei care vor să manifesteze în mod paşnic şi să atragă  atenţia în linişte asupra mârşăviilor care se întâmplă în Parlamentul României. O astfel de schimbare nu este posibilă decât cu oameni care înţeleg că interesul celor din jur este mai important decât vrerea lor şi dorinţa lor, chiar dacă aceasta este pe deplin justificată. Asta este pilda celui înţelept care, în superioritatea lui, lasă de la el şi speră ca măcar în ultimul ceas celălalt să înţeleagă că oamenii sunt oameni şi în afara lumii politice şi că înainte de a aparţine unui partid sau altuia, unei doctrine sau alteia, suntem oameni şi trebuie să ne conducem după morala creştină în care existăm de 2.000 de ani.
            Poate în modul acesta şi stânga românească va înţelege că nu e nevoie să aducă în stradă la contra-manifestaţii 10.000 de oameni sau 100.000 de oameni, ci este nevoie să înţeleagă faptul că politica reală înseamnă un schimb de idei, din care atât puterea cât şi opoziţia să reuşească să găsească calea cea mai bună pentru revitalizarea României, pentru scoaterea ţării din marasmul economic, social şi politic în care ne zbatem de 25 de ani. Noi, liberalii, prin deciziile liderilor noştri, am făcut primul pas şi am demonstrat că dorim o politică nouă, adevărată, nepătată de interese meschine, degradante. Rămâne de văzut dacă şi premierul Ponta va înţelege acesc lucru. Măcar acum, în al 12-lea ceas... ...
            Revoluţia gândirii va să vină!

Silviu Costachie
10 Iunie 2015  
           

marți, 9 iunie 2015

Educația, încotro?



Educația, încotro?
Un prieten bun m-a întrebat ce părere am despre drumul pe care merge în prezent sistemul de învățământ din România. M-am tot gândit de unde să încep abordarea. Din perspectiva profesorului, care de 20 de ani își exercită cu pasiune și implicare meseria, din perspectiva părintelui, al cărui copil încearcă din greu să țină pasul cu toate temele, uitând că este copil, sau din perspectiva formatorului, care le insuflă colegilor dorința de a asigura calitatea educației într-o școală?
Din perspectiva profesorului sunt foarte multe de spus, atât pro, cât și contra, însă n-aș vrea ca aceste gânduri să devină o listă cu plângeri  și frustrări  care se găsesc din plin, culmea, chiar pe forumul ministerului educației și chiar a sindicatelor.
Cred că cel mai bine ar fi să vorbesc din perspectiva părintelui, care avea multe așteptări de la școală și angajații ei. Fiica mea a început școala pe legea veche, adică nu a fost obligată să stea în bănci incomode încă de la 5 ani, să se trezească prea devreme pentru vârsta ei. Am fost fericită, deși bucuria mea a fost scurtă, văzând că regulile jocului s-au schimbat ”pe drum”, însemnând că ceea ce a învățat ea în clasa întâi, acum se studiază la pregătitoare. Ceea ce învață clasele a II-a actuale este mai avansat decât ceea ce studiază clasele a III-a și tot așa.
Și atunci mă întreb, dacă fiica mea, care este clasa a IV-a studiază pe programe vechi, cu  manualele învechite, cum va face față examenelor finale? Ce examene va susține, dacă fiecare ministru vine cu legea proprie, cu modificări și ordonanțe de urgență la o lege deja greșită?
Pentru ce să o pregătesc, care este viziunea Ministerului educației pentru următorii 20 de ani? Ce o așteaptă la finalul clasei a VIII-a (însemnând doar peste 4 ani)?
 Păi să vă dau un exemplu, după o săptămână în care au lucrat la clasă zi de zi, câte două modele de teste de evaluare finală, toți colegii din clasa ei au greșit la ambele teste, atât la română, cât și la matematică. Am întrebat-o ce s-a întâmplat și răspunsul nu m-a uimit: era obosită. Surmenată de atâtea teme, care deși s-a recomandat să nu mai fie date acasă elevilor, sunt totuși impuse, cu titlul de ”exerciții ”( în toate caietele fiică-mii găsiți doar titlul ”exerciții” și nu ”temă”, pentru ca, la un eventual control să nu iasă la iveală volumul de muncă).
Vă rog să nu mă înțelegeți greșit, nu sunt împotriva temelor, însă îmi doresc ca acestea să fie corect dozate, verificate și să fie eficiente. În fapt, temele elevilor de clasa a IV-a sunt din diverse culegeri, materiale auxiliare, fișe, teste de evaluare (ghiozdanul fiică-mii cântărește aproximativ 12 kg!), și care nu respectă în totalitate programele școlare.
Din câte am observat pe parcursul celor patru ani, la clasele primare se lucrează foarte mult, elevii scriu până se plictisesc, căci numărul de pagini scrise...reprezintă ”eficiența” profesorului și dovada...că nu s-a stat degeaba.
În fapt, copiii ajung în clasa a V-a obosiți, scârbiți și îndepărtați de școală, pentru că au pierdut...din jocul și inocența copilăriei, n-au avut timp să învețe să-și gestioneze emoțiile (în România nu există discipline de studiu care vizează dezvoltarea personală), nu au avut timp să învețe să-și dozeze timpul și efortul, și toate astea, pentru că avem un sistem de învățământ bolnav cronic. Ca o paranteză, în Norvegia, o zi pe săptămână elevii o petrec în natură, învățând de la cele mai elementare lucruri (ce haine să îmbrace, ce mâncare să-și pregătească), până la cele mai complicate pentru vârsta lor (să monteze un cort, să folosească o busolă, să recunoască în natură punctele cardinale, și exemplele ar putea continua...).
Mi-aș fi dorit ca fiica mea să învețe la școală lucruri practice. Eu am învățat să cos un nasture, să cos un semn de carte, să folosesc o mașină de cusut, chiar să gătesc! Copiilor din ziua de azi le lipsește această manualitate, necesară în viața zilnică. În  locul disciplinei ”lucru manual”, acum se studiază, pur teoretic, disciplina educație tehnologică. Mă întreb câtă utilitate au niște cunoștințe transmise doar teoretic și apoi reproduse de elevi. Rezultatele se văd în economia României: tinerii absolvenți (cu liceu, evident!) nu știu nimic, nici teoretic, nici practic! Exemplele de vârfuri sunt puține, comparativ cu marea masă, care îngroașă rândurile șomerilor, din lipsă de perspectivă, de voință sau de incapacitatea de a învăța ceva.
Școala românească nu s-a reformat, în ciuda cursurilor de perfecționare parcurse de cadrele didactice, în ciuda schimbării legii...în ciuda îmbunătățirii condițiilor de muncă, aceastea însemnând o bază materială modernă....
Școala românească nu se va reforma până când nu se vor schimba mentalitățile, până când politicile educaționale puse în practică de minister nu vor duce la valorizarea cadrului didactic, ca formator de opinii și forță de muncă!
O școală bună înseamnă un loc în care elevii revin cu bucurie chiar și după de au finalizat-o!
 Este o școală în care au învățat să se descurce în viață (în afara unor cursuri opționale de educație antreprenorială desfășurate în colaborare cu diverse ONG-uri, în ciclul gimnazial nu există o astfel de disciplină de studiu), a se citi ”li s-au format competențe reale”, în care fiecare este stimulat să se dezvolte în ritm propriu (consider ca repetenția trebuie eliminată, întrucât este văzută ca o pedeapsă pentru elevi și nu ca o oportunitate de a relua și reînvăța niște conținuturi)!
Claudia Puzdrea
Profesor și părinte